1.Traduceri scrise
Cu ajutorul nostru, puteţi avea un text tradus din / în orice limbă străină şi indiferent de domeniu (inclusiv traduceri tehnice), în cel mai scurt timp posibil.
La cererea clientului efectuăm de asemenea traduceri legalizate notarial sau aplicarea apostilei de la Haga, care se taxează separat de traducere.
Pagina standard este de 2000 de caractere, cu spaţiile incluse, iar pentru diplomele de studii, foi matricole, caziere, certificate, adeverinţe, pagina standard este considerată pagina fizică. Preţul traducerii include şi serviciul de proofreading.
2.Interpretare
În afară de traducerile scrise, firma noastră vă poate pune la dispoziţie cei mai pregătiţi translatori pentru interpretare, traducere consecutivă, traducere simultană, în cadrul instituţiilor publice, conferinţe, prezentări, seminarii, discuţii, etc.
Un alt avantaj oferit in acest sens este disponibilitatea de deplasare.
Preţul este calculat pe oră.
La cererea clientului putem de asemenea sa furnizam aparatura necesara pentru traducere simultana.